Sărbătorile de Paște au reprezentat pentru cei mai mulți lugojeni o bună ocazie de a gusta din bunătățile pregătite cu grijă acasă. Fiecare s-a ocupat ca masa de Paște să fie una cât mai bogată, însă unii au uitat limita la mancare și au ajuns la secția de urgențe a Spitalului Municipal Dr. Teodor Andrei din Lugoj. Medicii spun că după o perioadă îndelungată de post nu este bine să exagerezi cu produsele gastronomice, însă nu toți lugojenii au ținut cont de acest lucru și în aceste zile s-au prezentat la urgențe persoane suferind de colici biliare, sau sindroame acute de vărsătură. Doar în dimineața zilei azi au ajuns patru persoane la urgențe cu astfel de boli. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, în perioada 6 – 10 aprilie, au fost acordate îngrijiri medicale unui număr de 1.377 de persoane. Principalele afecțiuni medicale au fost durerile abdominale și de spate, dureri toracice și dificultăți de respirație. De asemenea, 11 persoane din județul Timiș în stare de ebrietate au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele patru zile.
