Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Educație

Clădirea Liceului Hasdeu și Grădinița PP7 vor fi utilizate începând din octombrie

Recent, primarul Călin Dobra a prezentat stadiul de realizare a reabilitării a două importante obiective ale învățământului lugojean.

Astfel, edilul șef a precizat că reabilitarea clădirii principale de la Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu” se află în faza finală, dar a subliniat că în urma testării și verificărilor au mai apărut unele lucruri ce trebuie să fie puse la punct, inevitabile la o asemenea investiție, urmând ca ultimele retușări să se încheie în maximum o lună de zile, împreună cu mutarea și dotarea laboratoarelor.

Apoi am­pla­sa­men­tul va fi predat școlii, după care beneficiarul va putea intra în obiectiv și să înceapă cursurile.

Călin Dobra a mai precizat că acestă investiție nu a avut deloc o componentă de mobilier, deci, după preluarea obiectivului, Liceul Hasdeu va trebui să-și doteze cabinetele, clasele și laboratoarele cu echipamentele pe care le-a primit anterior și a promis că Primăria va acorda sprijin acolo unde va mai fi nevoie, pentru ca dotarea să fie de sută la sută, atât în privința clădirii cât și a mobilierului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Răspunzând unei alte întrebări referitoare la Grădinița PP7 și creșa din Cartierul J.C. Drăgan (ITL), primarul Dobra a spus că termenul de finalizare al acesteia este data de 30 septembrie.

”Acolo este un șantier în lucru care se prezintă binișor din punctul meu de vedere, în acest moment. Bineînțeles, când se va finaliza lucrarea vom fi convocați de către constructor pentru recepție și atunci vom avea toate elementele, dar cred că va fi un obiectiv, destinat educației, bine dotat”, a concluzionat primarul Călin Dobra.

sursa: redesteptarea.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm