Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Accident în Timiș, la Ghiroda. Doi șoferi au ajuns la spital după impact

Un accident rutier s-a produs joi după-amiază, în comuna Ghiroda, județul Timiș, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului, două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 17:15. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. În cele două autoturisme se aflau trei persoane, iar două dintre acestea au fost rănite. Victimele au fost transportate la spital conștiente și cooperante.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș, accidentul s-a produs într-o intersecție din comuna Ghiroda.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

„Un bărbat, de 68 de ani, a condus un autoturism pe strada Aeroportului dinspre municipiul Timișoara înspre Aeroportul Timișoara, iar, la un moment dat, la intersecția cu strada Dura, ar fi efectuat virajul la stânga și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 24 de ani. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv cei doi bărbați, de 68 și 24 de ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, transmite IPJ Timiș.

Vă recomandăm

Administratie

Primăria a publicat regulamentul prin care sălile de jocuri de noroc ar urma să fie mutate într-o singură zonă din oraș, pe strada Sulina,...

Știri

Timișoara se pregătește pentru o transformare majoră a infrastructurii rutiere. Municipalitatea a dat startul oficial unei licitații de anvergură, în valoare de aproximativ 20...

Știri

SANITAS, cel mai important sindicat din domeniul medical din România, a decis să declare grevă împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, reclamând „efectele...

Știri

Circulația este afectată miercuri dimineață pe centura Timișoarei, după ce un transport agabaritic a rămas blocat în zona localității Ghiroda. Incidentul a dus la...