Un eveniment tragic petrecut vineri în județul Timiș s-a încheiat cu pierderea unei vieți omenești. Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit după ce un zid s-a prăbușit peste el în curtea unei ferme de cereale din Sânnicolau Mare.
Intervenție de urgență și luptă contracronometru pentru salvarea victimei
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Timiș, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 11:25, echipele de intervenție fiind mobilizate imediat pentru salvarea victimei surprinse sub zidul prăbușit.
„În jurul orei 11:25 am fost solicitați să intervenim pentru degajarea unei persoane (sex masculin) surprinsă de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale. La fața locului s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. A fost alertat si elicopterul SMURD CS”, a informat ISU Timiş.
După sosirea salvatorilor, bărbatul de 33 de ani a fost scos de sub dărâmături și predat echipajelor medicale în stare de inconștiență. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, tânărul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul acestuia.



































































































































































