Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Noi reguli pentru camioane în Timișoara! Taxe, restricții și schimbări majore

Primăria Timișoara introduce, începând cu 1 august, un regulament nou care vizează circulația vehiculelor de mare tonaj, impunând restricții de acces pe toate străzile, în funcție de categoria drumului.

Conform noilor prevederi, camioanele care depășesc tonajul admis pe anumite segmente vor putea intra în oraș doar după achitarea unei taxe speciale. Regulamentul, aprobat de Consiliul Local în urma consultărilor cu transportatorii și a unei dezbateri publice, va fi aplicat la nivelul întregului municipiu.

Autoritățile locale susțin că măsurile sunt necesare pentru a reduce impactul negativ al traficului greu asupra zonelor rezidențiale. Viceprimarul Paula Romocean spune că administrația a primit numeroase sesizări din partea cetățenilor afectați de zgomot, vibrații și deteriorarea clădirilor provocate de circulația zilnică a camioanelor de mare tonaj.

Traficul greu va fi direcționat cu prioritate către zonele industriale și către stațiile de carburanți partenere, unde vor putea fi achitate taxele de tonaj. Plata va fi disponibilă online, prin transfer bancar, dar și prin aplicații sau direct în punctele de plată din benzinării.

Noul regulament aduce și schimbări de tarife: vehiculele mai ușoare vor beneficia de reduceri de până la 50%, cele de mare tonaj vor avea taxe mai mici cu aproximativ 30%, în timp ce transporturile care depășesc 41 de tone vor plăti mai mult.

O altă modificare importantă este eliminarea gratuității pentru circulația pe timpul nopții. În intervalul 22:00 – 06:00 se va aplica un tarif de 50% din taxa de zi, măsură menită să reducă disconfortul fonic pentru locuitori.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Anunturi Vanzare Apartament Lugoj

Transportatorii vor avea la dispoziție o perioadă de tranziție de trei luni pentru a se adapta noilor reguli, iar harta completă a restricțiilor de tonaj va putea fi consultată pe platforma GIS a Primăriei Timișoara.

Vă recomandăm

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 273 privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj; Hotărârea Consiliului Local nr....

Știri

Un antrenament sportiv s-a transformat într-un moment de maximă tensiune, marți, la Timișoara. Un băiat în vârstă de numai 13 ani a suferit un...

Știri

Viitorul fostului bazar din oraș este pus sub semnul întrebării. Autoritățile locale iau în calcul desființarea completă a construcției, care a ajuns într-o stare...

Știri

Un incident care ridică semne de întrebare privind siguranța în școli a ajuns în atenția polițiștilor din Timișoara. Un elev în vârstă de 13...