Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Şedinţă extraordinară la Guvern pentru organizarea referendumului legat de redefinirea familiei

sedinta guvern

Guvernul se reunește, luni, la ora 16.00, intr-o ședință extraordinară, tema fiind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei. Curtea Constituţională a avizat revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei.

Guvernul ar putea adopta o ordonanță de urgență privind organizarea referendumului, iar ulterior va fi aprobată o Hotărâre de Guvern prin care se vor stabilii detaliile de organizare.

Ordonanţa de Urgenţă ar urma să modifice Legea referendumului, care prevede că „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

După adoptarea OUG şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial ar urma să fie emise hotărâre de guvern pentru stabilirea exactă a zilelor în care va avea loc consultarea populară.

Pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, sunt vehiculate zilele de 6 şi 7 octombrie.

sursa: romaniatv.net
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politică

Președintele Nicușor Dan a încheiat consultările cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament și a făcut nominalizarea pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului...

Știri

Se schimbă regulile pentru șoferi! Guvernul a adoptat o ordonanță care introduce o sancțiune nouă pentru cei care nu își achită amenzile rutiere. În...

Politică

La numai o zi după consultările desfășurate la Palatul Cotroceni, Partidul Social Democrat a convocat o ședință a Biroului Permanent Național, în urma căreia...

Politică

Guvernul propus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină susținerea necesară în Parlament, luni seară, după votul din plen. Potrivit anunțului oficial, au...