Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Administrație

CJ Timiș a votat documentația tehnică a viitorului stadion de la Timișoara

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii pentru construirea noului stadion cu 30.000 de locuri de la Timișoara.
Autoritățile așteaptă ca Guvernul să emită hotărârile de aprobare a noii investiții pentru a putea demola arena Dan Păltinișanu.
Județul Timiș va participa cu 5% la finanțarea acestui obiectiv de investiții, spune președintele administrației județene, Alin Nica.
“E unul dintre principalele noastre obiective și mă bucur că, aici, indiferent de culoarea politică, toată lumea face lobby pentru acest obiectiv și ne așteptăm, cât de curând, să avem acele hotărâri de Guvern aprobate. Evident, după ce se aprobă în comisia tehnico-economică a indicatorilor tehnico-economici să purcedem la demolarea efectivă a vechii arene, respectiv la procedurile de achiziție publică, prin CNI, a lucrărilor de execuție pentru noua arenă”, spune Alin Nica.

Macheta Mobila Magazin Big MagVă reamintim, la finalul lunii septembrie, premierul Marcel Ciolacu le-a promis membrilor galeriei Politehnicii Timișoara că va debloca situația stadionului.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politică

Președintele Nicușor Dan a încheiat consultările cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament și a făcut nominalizarea pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului...

Știri

Se schimbă regulile pentru șoferi! Guvernul a adoptat o ordonanță care introduce o sancțiune nouă pentru cei care nu își achită amenzile rutiere. În...

Politică

La numai o zi după consultările desfășurate la Palatul Cotroceni, Partidul Social Democrat a convocat o ședință a Biroului Permanent Național, în urma căreia...

Politică

Guvernul propus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină susținerea necesară în Parlament, luni seară, după votul din plen. Potrivit anunțului oficial, au...