Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Botez cu 250 de persoane din Timiș, întrerupt de polițiști. Au fost date 146 de amenzi

Polițiștii din Timișoara au dat aproape 150 de amenzi în valoare cumulată de peste 35.000 de lei unor persoane care au participat la un botez în localitatea Ghiroda.

  • Organizatorul evenimentului a fost amendat şi el cu 2.000 de lei
  • Botezul a fost organizat la Biserica Penticostală Poarta Cerului din Ghiroda

Potrivit poliţiştilor, duminică, pe strada Buşteni din comuna Ghiroda, aflată la marginea municipiului Timişoara, Biserica Penticostală Poarta Cerului a organizat un botez cu participarea unui număr de aproximativ 250 persoane.



Poliţiştii din Timişoara, jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara şi cei de la Inspectoratul Judeţean, precum şi poliţişti locali, au intervenit la locaţia desfăşurării procesiunii şi au legitimat în mare parte participanţii.

Au fost aplicate un număr de 128 sancțiuni, în valoare de 35.250 lei. Totodată, organizatorul procesiunii, a fost sancționat cu o amendă de 2.000 de lei pentru nerespectarea condițiilor privind organizarea și desfășurarea de procesiuni în spaţii deschise.

b1tv.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un antrenament sportiv s-a transformat într-un moment de maximă tensiune, marți, la Timișoara. Un băiat în vârstă de numai 13 ani a suferit un...

Știri

Un incident care ridică semne de întrebare privind siguranța în școli a ajuns în atenția polițiștilor din Timișoara. Un elev în vârstă de 13...

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...