Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Intrarea fără mască în magazin va fi amendată cu 500 – 2.500 de lei

Guvernul României și Departamentul pentru Situații de Urgență au trimis sâmbătă răspunsuri pentru unele întrebări arzătoare în contextul stării de alertă. În privința amenzilor:

Vor fi sancționate persoanele care nu poartă mască ?

Servicii dj filmare poze nunta botezPurtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU. Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei”.

stiripesurse

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Operatorul economic care execută lucrările la noul stadion din Timișoara a fost sancționat cu o amendă de 50.000 de lei de către Garda Națională...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Politică

Situație tensionată în jurul proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Deși Consiliul Județean Timiș are un constructor desemnat, instanțele au epuizat contestațiile, iar județul este...

Administratie

Timișoara se află în plin scandal între Dominic Fritz, Garda de Mediu și respectiv opinia publică. Motivul îl reprezintă sute de bolovani, pe care...