Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

SUBVENȚIILE PENTRU VACI, AMÂNATE

Crescătorii de vaci de lapte și de carne nu vor primi, începând cu 16 octombrie, avansul din subvenția pe cap de animal pentru Campania 2018. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, schema de sprijin cuplat pentru sectorul zootehnic pentru care se vor vira bani în prima fază a plăților, vizează numai crescătorii de ovine și de caprine. Motivul pentru care crescătorii de vite nu pot încasa primele tranșe de bani, este perioada de retenție în fermă. Astfel, animalele eligibile trebuie să rămână în exploatație cel puțin 6 luni de la închiderea campaniei de depunere a cererii unice. Cum data pentru această procedură a fost 15 mai, cele șase luni se încheie abia pe 15 noiembrie. Anul trecut, la finele campaniei de plăți, fermierilor cu vaci de lapte și de carne li s-a cerut înapoi o parte din banii încasați. Se pare că estimarea inițială de capete eligibile a fost eronată, astfel că anul acesta, după expirarea perioadei de retenție, este posibil ca inspectorii APIA să facă o evaluare strictă a efectivelor eligibile pentru sprijinul cuplat, ceea ce va întârzia avansul mult prea mult.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Divertisment

Asociația Fauna Lugoj organizează, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, expoziția anuală de club, găzduită de sala de sport din localitatea Coșteiu....

Advertorial

Astăzi, 23.10.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de...

Știri

Locuitorii cartierului Cotu Mic din Lugoj trebuie să își pregătească rezerve de apă pentru marți, 20 octombrie. Aquatim anunță întreruperea temporară a alimentării cu...

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...