Accident teribil de circulație, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ieșire din Lugoj spre Caransebeș. Două persoane și-au pierdut viața după ce un autoturism s-a lovit de un autocamion. Pompierii au depus timp de două ore toate eforturile posibile pentru a scoate victimele din mașina strivită de autovehiculul de mare tonaj.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23.30 pe E70, la ieșire din Lugoj spre Caransebeș. O autoutilitară s-a ciocnit violent de un autoturism în care se aflau două persoane, bărbat și femeie. Șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens. Bărbatul avea 41 de ani, iar femeia care îl însoțea 37.
„În urma impactului frontal, cele două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate.
Intervenția a fost dificilă, deoarece autoutilitara avea peste 26 de tone, iar pentru extragerea victimelor pompierii au lucrat mai bine de 2 ore. Din nefericire, victimele (un bărbat și o femeie) au suferit leziuni incompatibile cu viața.
10 pompieri au intervenit de urgență cu o autospecială de primă intervenție, două autospeciale de descarcerare, două autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, la fața locului au fost alertate și echipaje de poliție, dar și o ambulanță SAJ”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.


































































































































































