Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

TOT MAI MULȚI CULTIVATORI DE ROȘII

Programul de susţinere a cultivării roșiilor în sere şi solarii are mai mulți beneficiari în Timiș, în comparație cu anul trecut, când doar 35 de producători au pus mâna pe subvenţia în valoare de 3.000 de euro. În 2018, doar până la sfârşitul lunii mai, s-au înscris 31 de legumicultori, iar pentru sesiunea de toamnă sunt încă 11, mulți dintre ei fiind și din estul județului, din comune precum Bethausen sau Traian Vuia. Recent, guvernul a decis să prelungească perioada de valorificare a roşiilor cultivate în spații protejate până la 15 iunie. Inițial, legumicultorii puteau obține subvenția de 3.000 de euro, doar dacă îşi vindeau roşiile în perioadele ianuarie – mai sau noiembrie – decembrie. În Timiş, dintre cei 31 de beneficiari înscrişi pentru prima etapă, 12 au început să îşi vândă deja marfa, ceilalţi urmând să iasă cu tomatele pe piaţă în aceste zile.  Subvenția în valoare de 3.000 de euro pe an se plăteşte în echivalentul în moneda naţională, într-o singură tranșă, beneficiari putând fi agricultorii persoane fizice care deţin atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale și alți producători persoane juridice. Sprijinul poate fi obținut cu câteva condiţii, principala fiind aceea că solicitantul trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum o mie de metri pătrați.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Fermierii se pregătesc pentru cele mai dure schimbări fiscale din ultimii ani. Din 2026, impozitele cresc drastic, scutirile dispar, iar prețurile alimentelor ar putea...

Știrile TEN TV

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că în această primăvară va toaleta toți arborii din parcul Prefecturii. O astfel de acțiune a mai avut loc...