Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Timișul și Caraș-Severinul îşi unesc forţele pentru un scop comun

Timișul și Caraș-Severinul îşi unesc forţele pentru un scop comun. Acordul de parteneriat pentru dezvoltarea în comun de proiecte de transport și mobilitate semnat la finalul anului trecut între municipiile Reșița și Timișoara și consiliile județene Caraș-Severin și Timiș a fost actualizat, luni, prin extinderea unuia dintre cele mai importante proiecte.

pantaloni barbati Magazin BIG MagInițial, cele patru administrații s-au angajat să lucreze la reabilitarea căii ferate Reșița Sud – Bocșa – Timișoara. Ulterior încheierii acordului, în urma discuțiilor purtate cu Ministerul Transporturilor, s-a propus cuprinderea spre reabilitare/modernizare și a tronsonului de cale ferată Voiteg – Stamora Moravița – frontieră.

Totodată, printr-o adresă transmisă de minister către Primăria Municipiului Reșița se menționează cuprinderea proiectului în graficul de activități în vederea accelerării implementării acestuia.

„Ne bucură deschiderea de care au dat dovadă reprezentanții Ministerului Transporturilor. Proiectul de reabilitare a căii ferate între Reșița, Timișoara și Stamora Moravița este extrem de complex și avem nevoie de angajamentul autorităților de la București. Dincolo de finanțarea acestuia, pe care o vom rezolva cel mai probabil prin fonduri europene, proiectul va presupune și depășirea unui <<munte>> de birocrație. Contextul actual, în care atât cele patru administrații locale, cât și cele centrale se concentrează pe accelerarea investițiilor publice, ne dă totuși speranța că nu vom zăbovi foarte mult printre hârtii”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica

Reamintim că, pe lângă proiectul menționat, acordul de parteneriat mai are în vedere modernizarea infrastructurii feroviare pentru implementarea soluției tip „train-tram” pe ruta Berzovia – Oravița – Anina. De asemenea, se acordă o importanță majoră și infrastructurii rutiere.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Se dorește astfel construirea unui nou drum, expres, cu trei benzi, între Berzovia, Buziaș, Topolovățu Mare și A1.

Este avută în vedere și extinderea la patru benzi de circulație a drumului Moșnița Nouă – Buziaș (DJ 592), cât și modernizarea drumului interjudețean DJ 684, pe traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Sus – limită de județ CS – DN 68 (Voislova).



Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Recaș au desfășurat, pe 28 septembrie 2026, acțiuni pentru verificarea modului în care este efectuat transportul școlar. În timpul...

Știri

Un apel la numărul de urgență 112 a fost făcut luni, în jurul orei 7:50, după ce un bărbat a fost găsit căzut în...

Știri

Elevii din Timișoara s-au alăturat luni, 28 septembrie, protestului național față de proiectul de lege care prevede introducerea uniformei școlare obligatorii. La cursuri, aceștia...

Știri

Mai multe zone din Lugoj vor fi afectate de întreruperi programate ale energiei electrice în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026. Potrivit anunțului...