Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto Video Nunta 2025
farmec.ro

Știrile TEN TV

RO-ALERT ARE VERDE LA IMPLEMENTARE

Sistemul RO-ALERT va putea fi implementat. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, proiectul de lege privind aplicarea sistemului pentru avertizarea populației în situații de urgență. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților în 28 februarie și prevede implementarea unui sistem nou de avertizare a populației atunci când apar situații de urgență, indiferent de natura acestora. Concret, sistemul RO-ALERT presupune transmiterea unor mesaje de alertă, prin intermediul tehnologiei moderne. Sistemul va fi capabil să transmită în orice condiții mesajele, pe terminalele mobile ale persoanelor vizate, chiar dacă rețeaua de telefonie este supra-aglomerată, chiar și în roaming, fără niciun fel de intervenție a utilizatorului. Mesajele transmise vor fi verificate de structurile autorizate și vor fi repetate în funcție de nevoi. Sistemul RO-ALERT va fi implementat cu ajutorul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, urmând să fie operat de către structurile operaţionale 24/24 ale IGSU şi structurilor subordonate.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Interviurile Stiri 24 PLUS

Interviurile Știri 24 PLUS aduc în prim-plan una dintre cele mai presante probleme ale momentului – accesul la apă potabilă și funcționarea sistemelor de...

Interviurile Stiri 24 PLUS

Când dezastrul lovește, cine sunt cei care intervin primii? Când incendiile mistuie case, când inundațiile distrug gospodării sau când accidentele pun vieți în pericol,...

Știri

Proiectul de lege privind jocurile de noroc a fost adoptat de Camera Deputaţilor, marţi, în calitate de for decizional, cu 243 de voturi pentru...

Știri

Proiectul de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă a fost respins în Senat. Avea nevoie de 69 de voturi. Legea...

Publicitate