Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sănătate

Rafila: Primele luni ale lui noului an se anunţă dificile, pandemia nu a trecut

Primele luni ale lui noului an se anunţă dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăşi avem nevoie de solidaritate, responsabilitate şi empatie unii faţă de ceilalţi, atrage atenţia ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Ministrul susţine că lucrează împreună cu colegii săi pentru a depăşi această perioadă cât mai repede. ”Dragi prieteni, Vă urez sănătate şi cât mai multe realizări în anul 2022! Primele luni ale lui noului an se anunţă dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăşi avem nevoie de solidaritate, responsabilitate şi empatie unii faţă de ceilalţi. Lucrez împreună cu colegii mei ca să depăşim această perioadă cât mai repede şi, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viaţa mai bună!”, afirmă Rafila într-o postare pe Facebook.

El precizează că dorinţa sa cea mai puternică este să găsim calea pentru o viaţă fără constrângeri, pentru a putea călători şi participa la evenimente culturale şi sportive în siguranţă. ”Ne străduim să menţinem şcolile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generaţii sănătoase şi instruite. Le mulţumesc colegilor mei din sistemul medical pentru efortul formidabil făcut în cei doi ani de pandemie! Contez în continuare pe profesionalismul, generozitatea şi altruismul vostru. Numai împreună putem reuşi!”, declară Alexandru Rafila.

sursa: psnews.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Sănătate

Un medic angajat la un spital public a apărut într-o postare publică a unei unități medicale private, în timp ce anunța că se pregătește...

Sănătate

Spital nou la Lugoj: investiție majoră în sănătate Municipiul Lugoj va beneficia de construcția unui spital nou, proiectat de TESSERACT ARCHITECTURE, singurul studio din...

Știri

Stația de Ambulanță din Lugoj beneficiază, începând de astăzi, de o ambulanță nouă de tip C, complet echipată și cu o capacitate considerabilă, menită...

Știri

Un proiect important pentru educația incluzivă din vestul țării se apropie de final. Începând cu luna februarie, aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale...