Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

PRIMA ȘCOALĂ ”eTwinning” DIN JUDEȚUL TIMIȘ

La prima ediţie a competiţiei internaţionale pentru decernarea titlului de ”Şcoală eTwinning”, din mii de instituţii de învăţământ aplicante de pe întreg teritoriul Europei, doar 1212  au reuşit să îndeplinească toate criteriile pentru a obţine râvnitul trofeu, prin care sunt recunoscute și apreciate activitatea, implicarea şi entuziasmul profesorilor dedicaţi şi cu viziune modernă. Dintre acestea, 61 de şcoli sunt din România, iar din judeţul Timiş, Colegiul Naţional ”Coriolan Brediceanu” din Lugoj a obținut această distincție. Certificatul de Școală eTwinning vizează activitatea individuală a profesorilor în proiecte derulate la nivel național și european și se acordă în urma unui proces de evaluare.

Aurelian Sima, director Colegiul Național Coriolan Brediceanu:

Suntem foarte mândri că am obținut în acest an titlul de Școală e twinning”. Este un titlu obținut la nivel european. Vreau să vă spun că în acest an a fost prima ediție, au participat foarte multe școli din Europa. La nivel european au obținut acest titlu 1212 școli, în România 61, iar în județul Timiș o singură școală, Colegiul Național Coriolan Brediceanu. Acest titlu se dă pentru calitatea dascălilor, pentru progresul și perfecționarea continuă și pentru metodele moderne pe care le aplică la clasă, dar și pentru rezultatele foarte bune ale elevilor noștri, în legătură cu elevi străini din afara țării. Pentru obținerea titlului a fost nevoie de două etape de evaluare, o etapă în toamnă de care am trecut cu bine și etapa finală în primăvară. Suntem foarte bucuroși de obținerea acestui titlu.

Rețeaua europeană de școli eTwinning de elită, din care face parte de acum şi Colegiul Naţional ”Coriolan Brediceanu”, va fi recunoscută ca model pentru alte școli, precum și pentru autoritățile regionale și naționale, în domenii importante pentru cetăţenii secolului XXI, cum ar fi practicile digitale, siguranța online, abordări inovatoare și creative ale pedagogiei, promovarea dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice şi promovarea practicilor de învățare în colaborare în rândul personalului și elevilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Locuitorii din Timișoara, Lugoj și mai multe localități din județul Timiș vor fi afectați de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada...

Știri din Regiune

Operațiunea de căutare și salvare este în desfășurare pe lacul Surduc, unde martorii au observat o ambarcațiune abandonată, răsturnată pe luciul apei. În apropierea...

Știri

Noua creșă „Sfânta Ana” din Lugoj a fost recepționată sâmbătă, 31 ianuarie 2026, marcând finalizarea unui important proiect de infrastructură pentru educația timpurie, finanțat...

Știri

Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de 21 ianuarie 2026, pe Centura Lugojului, în județul Timiș, tragedia soldându-se cu decesul unui...