Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Persoanele vaccinate ar putea intra în restaurant sau la terasă și în localități cu o rată de infectare de peste 6 la mie

Guvernul intenționează să lase deschise restaurantele doar pentru persoanele vaccinate și în localitățile cu rata de infectare de peste 6 la mie.

Premierul Florin Cîțu a precizat că ar putea avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care ar urma să adopte această regulă:

Posete si Genti Femei Modele Noi Magazin Big Mag“Deja am cerut domnului Arafat să modifice hotărârea CNSU prin care să permitem activități economice de acest gen, în special în HoReCa, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și pentru persoanele vaccinate, indiferent de rata de incidență. Nu trebuie să-i penalizăm pe cei care sunt vaccinați.”

Premierul a explicat și motivul pentru care mai mulți prefecți așteaptă până foarte aproape de termenul limită de 48 de ore după ce s-a trecut de un prag al ratei de infectare:

“Anul trecut au fost situații când am fost sub 3 la mie sau am fost peste 3 la mie două zile, am închis, după aceea am redeschis. Ne gândim acum la cum săținem cât mai multe activități deschise, nu să le închidem.”

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un accident rutier produs pe strada Valeriu Braniște din Lugoj s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 20 de ani. Șoferul care a provocat...

Știri

Polițiștii din Timiș au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic, iar verificările din ultimele zile au scos la iveală mai...

Știri

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Recaș au desfășurat, pe 28 septembrie 2026, acțiuni pentru verificarea modului în care este efectuat transportul școlar. În timpul...

Știri

Un apel la numărul de urgență 112 a fost făcut luni, în jurul orei 7:50, după ce un bărbat a fost găsit căzut în...