Timișoara intră în atmosfera uneia dintre cele mai importante sărbători ale anului. În perioada 31 iulie – 3 august 2026, Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration aduce nu mai puțin de 203 evenimente cu acces gratuit, desfășurate în peste 30 de locații din oraș.
Parcul Civic, Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu, zona Uszoda, Splaiul Nicolae Titulescu, Piața Victoriei și numeroase alte spații vor găzdui concerte, spectacole, activități sportive, expoziții, experiențe culturale și proiecte dedicate comunității.
Sub mesajul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi.”, ediția din acest an pune în prim-plan diversitatea comunităților, culturilor, generațiilor și formelor de expresie care definesc identitatea contemporană a Timișoarei.
Headlinerii internaționali deschid o ediție spectaculoasă
Programul muzical este condus de trei artiști care vor concerta în premieră la Timișoara: Beth Hart, The Script și Marija Šerifović.
Vineri, 31 iulie, Beth Hart urcă pe scena principală de pe Bulevardul I.C. Brătianu, într-un concert așteptat de publicul timișorean.
Nominalizată la Premiile Grammy și apreciată pentru intensitatea concertelor sale live, artista americană are aproape trei decenii de carieră, peste 600 de milioane de ascultări pe platformele digitale și colaborări cu artiști precum Slash, Joe Bonamassa și Eric Gales.
Sâmbătă, 1 august, va concerta The Script, formația din Dublin cunoscută pentru hituri precum „Hall of Fame”, „The Man Who Can’t Be Moved”, „Breakeven”, „Nothing” și „Superheroes”. Trupa ajunge pentru prima dată la Timișoara după două decenii de succes internațional și miliarde de ascultări în mediul online.
Duminică, 2 august, seria marilor concerte internaționale va fi încheiată de Marija Šerifović, câștigătoarea concursului Eurovision din 2007 și una dintre cele mai apreciate voci din spațiul ex-iugoslav, recunoscută pentru interpretările sale și relația specială cu publicul.
Pe aceeași scenă vor urca și artiști din România și Republica Moldova. Sâmbătă vor concerta Irina Rimes, Satoshi și Dora Gaitanovici, iar în prima zi a evenimentului publicul îi va putea asculta pe Alexandra Căpitănescu și trupa timișoreană JazzyBIT & K-lu.
Programul de duminică va reuni muzica ușoară românească și tradițiile regiunii prin recitalurile susținute de Monica Anghel, Nico, Daniel Iordăchioaie, alături de Ansamblul Timișul și interpreții de muzică populară Andreea Voica, Alexandru Brădățan, Aurora și Săndel Mihai.
Timișoara pune în valoare scena culturală și creativă locală
Evenimentul continuă să susțină artiștii și organizațiile culturale locale, reunind într-un singur program festivaluri, inițiative și comunități creative care contribuie la identitatea orașului.
În Parcul Civic și Parcul I.C. Brătianu, Psihodrom, Muzicon Hub, Time to Rock by FITT, CODRU, Guilty Corner, AnonimTM, Embargo Hub și JAZZx vor organiza concerte, showcase-uri și experiențe dedicate publicului, oferind o platformă importantă pentru scena artistică independentă din Timișoara.
Sportul ocupă, de asemenea, un loc important în program. Între 31 iulie și 2 august, zona Uszoda și Splaiul Nicolae Titulescu vor găzdui competiții și demonstrații de baschet 3×3, rugby, handbal și numeroase activități recreative organizate de Sport Club Municipal Timișoara și partenerii săi.
AnonimTM completează programul cu întreceri de skateboarding, BMX și trotinetă, sesiuni de inițiere și o dezbatere dedicată viitorului Skatepark Timișoara.
„Meraviglia” promite unul dintre cele mai spectaculoase momente ale festivalului
În serile de 1 și 2 august, Piața Victoriei va găzdui spectacolul „Meraviglia | Fântâni dansante, flăcări și acrobații aeriene”, o producție care combină apa, focul, lumina, muzica, proiecțiile video și acrobația aeriană.
Realizat de The Aerial Acrobats of Sonics și Viorica Water & Fire, sub coordonarea BlueX Creative Collective, spectacolul transformă centrul orașului într-un univers vizual impresionant. După participarea la ceremonia de închidere a programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, BlueX revine cu o creație special concepută pentru spațiul urban.
Dincolo de marile scene, evenimentul se extinde în cartiere și spații culturale din întreg orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programelor Cultura în prezent și Repere în cultură. De la Kuncz, Fabric și Braytim până în Cetate, Piața Maria și malurile Begăi, publicul va putea participa la tururi ghidate, expoziții, instalații artistice, spectacole, laboratoare creative și proiecte dedicate patrimoniului, literaturii, științei și noilor tehnologii.
Evenimentul „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration” este finanțat de Municipiul Timișoara, coordonat și co-organizat de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură.




































































































































































