Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri Locale

PASARELELE PIETONALE, TOT MAI DEGRADATE

refacere-pasarele-pietonale

Refacerea pasarelelor pieto­na­le din cartierul Cotu-Mic și de la gara CFR, prevăzută în obiectivele de investiții ale Lugojului și pentru acest an, este în impas. De zeci de ani acestea nu au mai fost reabilitate, iar starea lor lasă mult de dorit. Pentru reabilitarea pasarelei de la gară se pare că sunt mai multe speranțe pentru ca acest lucru să se întâmple într-un viitor apropiat.

Francisc Boldea, primarul municipiului  Lugoj (PSD):

Pasarela de pe strada Timișorii a fost vopsită o dată și atât, iar la pasarela care traversează calea ferată, de la gară, nu s-a intervenit deloc. Situația pasarelei de la gară este mai bună, în sensul că am găsit un proiectant care să se ocupe de ea. Am încheiat un contract cu o firmă din Brașov care urmează ca în trei săptămâni să ne aducă proiectul, studiul de fezabilitate, caietul de sarcini și tot ceea ce trebuie pentru a scoate la licitație, repararea absolut necesară atât a căii de rulare, a scărilor, a stâlpilor, într-un cuvânt credem că suntem în linie dreaptă

În schimb sunt slabe șanse să se reabiliteze pasarele din Cotu Mic sau Leucuța, cum este cunoscută de către jugojeni. Aceasta este în stare avansată de degradare, iar soluțiile lipsesc, întrucât niciun constructor nu s-a prezentat la licitație, deși aceasta a fost organizată în repetate rânduri.

Francisc Boldea, primarul municipiului  Lugoj (PSD):

Nu suntem în linie dreaptă cu pasarela Leucuța, cum îi spune lumea, pentru faptul că e a treia oară când o scoatem la licitație. Acolo trebuie reparare și vopsire, însă nu s-a prezentat nicio firmă. Este o suprafață mare, se lucrează la înălțime, este destul de mare pericolul deasupra apei, trec liniile de înaltă tensiune și e destul de periculos de lucrat, este destul de adevărat și asta, dar sperăm  să găsim un constructor care să vrea să lucreze

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama

Pasarela din Cotu Mic necesită lucrări și la structura de rezistență, dar trebuie și vopsită, trebuie refăcută alea pietonală, dar și iluminatul nocturn. Primarul  Lugojului își dorește ca până în primăvară să fie rezolvată problema celor două pasarele.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...

Advertorial

Titlul Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptate în ședința extraordinară din data de 08.10.2026, pentru a fi aduse la cunoștința publică: Hotărârea Consiliului...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 257 privind aprobarea depunerii proiectului „Realizarea unei capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii) pentru Municipiul Lugoj” și a cheltuielilor...

Sport

Echipa feminină de volei CSM Lugoj a debutat cu o victorie în noua ediție a Diviziei A1, după ce s-a impus cu 3-2 în...