Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Pacientul decedat din Timiș, fiind confirmat cu Covid 19, nu a recunoscut că era în izolare la domiciliu

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, aseară, moartea unui pacient în vârstă de 49 de ani din comuna timişeană Liebling. Potrivit acestora, pacientul avea boli cronice preexistente: poliartrită reumatoidă și hipertensiune arterială, iar teste făcute de medici au arătat că era infectat cu coronavirusul SARS Cov2. Pacientul a declarat că nu a călătorit în străinătate și nici nu a fost contact al unei persoane pozitive. În realitate, bărbatul nu de mult s-a întors dintr-o zonă care impunea izolare la domiciliu, împreună cu familia sa numeroasă. În toate contactele pe care le-a avut cu medicii din Timişoara acesta a minţit, spune managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.

“Pacientul era oficial în izolare la domiciliu, dar el s-a prezentat singur în data de 21 martie, la ora 8:00, la UPU a Spitalului Județean, a negat că a călătorit sau că a avut un contact, nu a menționat că era izolat, a completat acel formular pe proprie răspundere în care a mințit. UPU a pus diagnosticul de pneumonie acută clinic și radiologic și l-a trimis la Spitalul <Victor Babeș> pentru consult de specialitate și tratatement. La insistenţele pacientului, acesta a refuzat transferul cu ambulanţa şi a dorit să meargă cu mijlocul de transport propriu. <Victor Babeș> a confirmat diagnosticul și a prescris tratament”, spune Raul Pătrașcu.

Deodorante Camera si Casa Managerul Județeanului mai spune că în data de 24 martie a venit cu ambulanța la UPU Județean la ora 4:00 dimineața, acuzând dispnee. I s-a administrat ventolin și i s-a crescut doza de antibiotic, iar peste două ore a plecat cu starea ameliorată.

În data de 25 martie, medicii de pe ambulanţă care au fost chemaţi din nou la Liebling, au recoltat probe de exsudat pentru Covid. A doua zi, testul a ieşit pozitiv. DSP a sunat să anunţe pacientul, însă familia a comunicat decesul.

Managerul de la Spitalul Judeţean susţine că nu sunt motive de îngrijorare legat de contactul medicilor cu pacientul.

“Noi avem circuite separate la UPU şi medicii care au interacţionat cu dânsul au purtat echipament de protecţie. Prima dată au avut mască, mănuşi şi halat de protecţie. Şi dânsul a venit cu mască. Iar a doua oară medicii aveau echipamentul complet. A intrat în contact cu foarte puţini, acum se face o anchetă pe această temă”, a mai completet Raul Pătraşcu.

Noaptea trecută, a mai fost raportat după ora 00.45, un deces al unei persoane confirmată cu noul coronavirus. Acesta este cel de-al 24-lea deces în urma Covid 19 confirmat în România.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama

Grupul de Comunicare Strategică anunță că este vorba despre o femeie de 80 de ani din judetul BACĂU, internată la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iași în secția de ATI.

Pacienta a fost confirmată în data 25 martie și a decedat în 26 martie. Femeia mai suferea de insuficiență cardiac și fibrilație atrială

sursa: radiotimisoara.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...

Știri

Un bărbat de 38 de ani a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că și-ar fi agresat...

Știri

Un accident rutier produs pe strada Valeriu Braniște din Lugoj s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 20 de ani. Șoferul care a provocat...