Pacienții de la Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19, aflată în clădirea fostului spital TBC din Arad, nu mai sunt ținuți încuiați în saloane.
Noul medic coordonator al secției, dr. Adrian Wiener, a anunțat că pacienții cu coronavirus de la spitalul TBC nu vor mai sta în saloane încuiate.
“Empatia e cel puțin la fel de importantă ca interpretarea rigida a legilor și din punctul meu de vedere niciodată un spital nu trebuie confundat cu un penitenciar”, a scirs pe Facebook Adrian Wiener.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad susținea, într-un comunicat de presă, că „procedura se aplică la nivel național și este o măsură de precauție pentru a nu contamina partea decontaminată a secției”.




































































































































































