Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

O poliţistă din Timiş a salvat viaţa unei femei de 78 de ani. Premiată de ministrul de Interne

În cadrul unei ceremonii desfășurate la București, o polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost recompensată de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, pentru devotamentul și curajul de care a dat dovadă în îndeplinirea misiunii ei.

Este vorba despre agentul principal Anuț-Brazovan Larisa, din cadrul Postului de Poliție Tomești, ce aparține Secției 10 Poliție Rurală Făget – Poliția Orașului Făget, care, printr-o intervenție promptă și eficientă, a reușit să salveze o femeie de 78 de ani aflată în pericol, după ce aceasta fusese agresată și ulterior amenințată cu un obiect înțepător de către soțul său.

„Gestul ei reflectă esența meseriei de polițist: grija față de oameni, protejarea vieții și implicarea dincolo de uniformă. Curajul, profesionalismul și spiritul civic de care a dat dovadă sunt un exemplu pentru întreaga comunitate și un motiv de mândrie pentru toți colegii ei”, a transmis IPJ Timiș.

Vă recomandăm

Administrație

Prefectul județului Timiș, Paul Finta, a anunțat marți, 4 august 2026, că a semnat ordinul prin care primarul municipiului Timișoara este sancționat disciplinar cu...

Știri

Sfârșit tragic în județul Timiș, unde un tânăr de doar 25 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat într-o baltă din apropierea...

Știri

România se confruntă cu un nou episod de caniculă severă, iar meteorologii avertizează că temperaturile vor continua să crească în următoarele zile. În unele...

Știri

Pompierii din Timiș au avut unul dintre cele mai dificile weekenduri ale anului, intervenind la 199 de misiuni în doar 48 de ore. Cele...