Fiecare cetățean ar trebui să se consulte cu medicul specialist sau cu cel de familie, înainte de a lua decizia de a se vaccina împotriva virusului SARS-CoV-2, este de părere mitropolitul Banatului.
“Să meargă să se consulte cu un medic specialist, un medic de familie care cunosc foarte bine ce înseamnă un vaccin și cred că lumea, după ce va fi bine informată, după ce va vedea primele valuri de injectări care se vor face în țară și că vor avea rezultate, numărul celor care vor solicita să fie vaccinați va crește.
La început o să pornească destul de greu pentru că vin tot felul de informații și dintr-o parte și din alta, lumea este puțin derutată, dar nădăjduim că până la urmă știința și credința vor birui ca să putem învinge această pandemie care face atâtea necazuri în țara noastră”, spune Înalt Prea Sfinția Sa, Ioan, Mitropolitul Banatului.











































































































































































