Joi este ultima zi lucrătoare înaintea Sărbătorilor Pascale, după ce Vinerea Mare a devenit zi liberă. Conform Ordinului ministrului Finanţelor 35 de instituţii ale statului vor plăti în data de 5 aprilie salariile aferente lunii martie 2018. Sindicaliștii din Educatie spun că angajații pe care îi reprezintă nu vor primi banii în avans, pentru că ministrul Educaţiei nu a cerut acest lucru. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că deși a fost asigurat cadrul legal, mulți nu și-au manifestat interesul.
Profesorii se numara printre categoriile de angajati care nu isi vor primi salariile inainte de Paste. Ministrul Educatiei, Valentin Popa, a declarat ca institutia pe care o conduce nu a avut timpul necesar pentru intocmirea hartiilor, in timp ce ministrul Finantelor Eugen Teodorovici a declarat ca s-a creat cadrul legal, dar multi nu si-au manifestat interesul pentru a primi banii de sarbatori.
„Am discutat cu fiecare instituție în parte. Ministerul de Finanțe a creat cadrul legal în baza căruia să se poată da înainte de Paște acest salariu. Mulți nu și-au manifestat interesul, iar decizia a fost alta de la caz, la caz. Noi ca minister de Finanțe am asigurat cadrul legal. La lista adăugată ieri în Monitorul Oficial nu se mai poate adăuga nimic. Ministerele care vor primi salariul înainte de Paște au contactat directorul general al Direcției Regionale al Finanțelor , iar aces lucru s-a întâmplat și la nivel local. În această plată intră doar salariile, nu și indemnizațiile”, a spus Eugen Teodorovici, la Antena 3.