Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Jaf ca în filme la Belinț! Un bancomat a fost aruncat în aer și golit de bani

Foto: lugojinfo.ro

În urma deflagrației, aparatul s-a dezintegrat iar hoții au reușit să fugă cu casetele de bani. Din primele informații se estimează că au furat în jur de 100.000 de lei.

Cu aproximativ o oră înainte, un jaf asemănător a avut loc la o agenție bancară din Arad, unde doi indivizi cu cagule, au vopsit cu spray obiectivele camerelor de supraveghere apoi au detonat aparatul de unde au sustras câteva sute de mii de lei.

Cu toate că intervalul orar este destul de scurt, oamenii legii bănuiesc că ar fi vorba de aceiași hoți.

„În această dimineață, în jurul orei 04:30, polițiștii timișeni au fost sesizați cu privire la faptul că bancomatul unei agenții bancare situat la parterul unei clădiri din localitatea Belinț, județul Timiș, a fost distrus prin explozie de către persoane necunoscute, din interiorul acestuia sustrăgându-se o sumă de bani. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, informează reprezentanții IPJ Timiș.

În cauză a fost deschis un dosar penal, iar anchetatorii urmăresc orice pistă pentru a prinde făptașii, cu atât mai mult cu cât, se pare că deflagrația a fost produsă cu ajutorul unui explozibil și nu cu gaz. Hoții au planificat lovitura, deoarece aparatele bancare tocmai au fost alimentate cu bani.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...

Știri

Un bărbat de 38 de ani a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că și-ar fi agresat...

Știri

Un accident rutier produs pe strada Valeriu Braniște din Lugoj s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 20 de ani. Șoferul care a provocat...