În weekend-urile 1-2 august și 8-9 august, pe circuitul TransilvaniaRing, s-au desfășurat cele patru etape din Campionatul Național al României și Campionatul Est- European, la disciplina Supermoto.
Dean Iovița a participat la clasa juniori, unde a urcat pe locul doi, in ambele clasamente din toate cele 4 etape.
Mark Iovița a debutat anul acesta la clasa regina, clasă Open, care este cea mai titrată clasă care aparține disciplinei Supermoto.
La doar 15 ani, Mark s-a impus în fața piloților mult mai experimentați la aceasta categorie, dovedind ca este de departe, cel mai bun pilot român la disciplina Supermoto.
Mark a dominat și în Campionatul Est European, urcând pe prima treaptă a podiumului în fața piloților din Ucraina, Bulgaria și Grecia.
Peste două săptămâni se va desfășura încă o etapă dublă de Supermoto, la Plevna, în Bulgaria, din cadrul celor două campionate, Național al României și Est European.
Frații Ioviță împreună cu echipa lor au ținut să mulțumească celor care îi susțin și anume clubului VN Motorsport și Federației Română de Motociclism, dar și sponsorilor MotoEmotion, Lugoplast, Fuchs Silkolene, ATH Moto, GasGas România, Welde România, MRA Construct, NordicaMoto.
sursa: redesteptarea.ro




































































































































































