Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

[FOTO] Tragedie pe autostrada A1 în apropiere de Lugoj.

Marți dimineața în jurul orei 06:20, salvatorii au fost chemați să intervină la un accident rutier pe autostrada A1, in zona iesirii de pe autostrada înspre localitatea Margina, in care au fost implicate 2 vehicule. O mașină s-a strivit sub un autotren, iar șoferul acesteia a rămas încarcerat.

CITESTE SI: Comisia Europeană va prezenta în martie propunerea de pașaport digital de vaccinare.

Acolo s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și zece pompieri. Echipajele de la descarcerare au reușit să-l scoată din mașină pe șofer și au început manevrele de resuscitare. Din nefericire însă, acesta nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat de către medicul sosit la fața locului.



“Din primele cercetari efectuate a rezultat faptul ca un bărbat în vârstă de 40 de ani a condus un autoturism din direcția Lugoj înspre Margina, iar la kilometrul 426, a intrat în coliziune cu partea din spate a unui TIR care se deplasa în fata sa, pe banda unu. În urma accidentului a fost declarat decesul bărbatului de 40 de ani. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Timș.

Incaltaminte din piele Femei Magazin BIG Mag

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Momente dificile pe autostrada A1, în zona localității Margina, pe sensul Deva–Timișoara. O autoutilitară care transporta animale s-a răsturnat în această dimineață, iar una...

Advertorial

Astăzi, 23.10.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de...

Știri

Locuitorii cartierului Cotu Mic din Lugoj trebuie să își pregătească rezerve de apă pentru marți, 20 octombrie. Aquatim anunță întreruperea temporară a alimentării cu...

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...