Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

EXCEDENT BUGETAR DE 230 MILIOANE LEI

Consiliul Județean Timiș are un excedent bugetar pe anul care a trecut de 230 milioane de lei. Banii vor fi împărțiți în 2019 către lista de investiții în județ, dar s-ar putea duce și spre asistență socială. Reprezentanții Consiliului Județean așteaptă însă aprobarea bugetului la nivel național pentru a decide soarta excedentului de pe 2018. Banii provin din investițiile care s-au derulat anul trecut și nu au fost finalizate, din proiectele retrospective depuse pe fondurile europene și câștigate, sume rămase din 2017 și din surplusul de încasări față de estimarea la început de an 2018. În acest an, autoritățile județene au în plan ca peste 20 de milioane de lei din excedentul bugetar să  fi folosiți pentru investiții. Consiliul Județean a aprobat și lista provizorie a acestora. Este vorba de investițiile începute în 2018 și rămase în diferite faze, ori pentru care s-a pornit procedura de licitație și urmează faza în care trebuie semnat contractul sau a fost semnat contractul și investiția e în perioada de execuție și trebuie făcute plăți.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Locuitorii cartierului Cotu Mic din Lugoj trebuie să își pregătească rezerve de apă pentru marți, 20 octombrie. Aquatim anunță întreruperea temporară a alimentării cu...

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...

Advertorial

Titlul Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptate în ședința extraordinară din data de 08.10.2026, pentru a fi aduse la cunoștința publică: Hotărârea Consiliului...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 257 privind aprobarea depunerii proiectului „Realizarea unei capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii) pentru Municipiul Lugoj” și a cheltuielilor...