La Lugoj se reia frumoasa tradiţie a evenimentelor cicliste. Duminică 20 mai, de la ora 17, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, va avea loc un eveniment ciclist numit “Pedalez o Tură”. Acest eveniment va continua activitatea “Lugojul Pedalează”, care a împlinit vârsta de 5 ani. Cicliştii vor evolua pe următorul traseu: Casa de cultură – Podul de fier – Primărie – Str. Făgetului – Sensul giratoriu de la centură – Str. Făgetului – Str. 20 Decembrie 1989 – sensul de la Unic de unde se merge direct pe Podul de Beton – Str. Bucegi – Caransebeşului – Str. Episcop Ioan Bălan şi retur la Casa de cultură. Acest eveniment este organizat de „Federaţia Iniţiativa Timişoara „, organizaţie nonguvernamentală cu sediul în Timisoara.
