Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Elevii se revoltă. Cer amânarea anului școlar din cauza pericolului infectării cu COVID-19.

Consiliul Naţional al Elevilor ar putea solicita amânarea începerii anului şcolar, în contextul în care autorităţile „nu comunică nicio măsură clară şi concretă” privind reîntoarcerea la cursuri.

„Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când Rochii de Zi si de Seara Magazin By Youautorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă.

CITEȘTE ȘI: Alte 45 de persoane infectate cu coronavirus au fost depistate în Timiș, în ultimele 24 de ore

Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile „evazive şi incerte” venite din partea autorităţilor, care, susţin reprezentanţii elevilor, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, „nu comunică nicio măsură clară şi concretă” privind reîntoarcerea la cursuri.

CNE consideră că măsurile prezentate până în acest moment de autorităţi denotă „o lipsă acută de responsabilitate”, având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este „vitală”, în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

„Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală (…). În acelaşi timp, lipsa dispozitivelor conectate la internet, pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat să le achiziţioneze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învăţătură a mii de elevi aflaţi în imposibilitatea de a-şi continua parcursul educaţional în format online”, se mai arată în comunicatul amintit.


 
capital.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Elevii și copiii de grădiniță au început anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul nr. 3.463 din 4 martie...

Sănătate

Numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere în România. Peste 13.000 de infectări cu coronavirus au fost înregistrate numai săptămâna trecută. Mai mult de...

Sănătate

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, marţi, că în judeţ a fost confirmat un focar COVID-19 activ, cu trei pacienţi infectaţi, internaţi la...

Știri

Ministerul Educației a comunicat, marți, informații noi despre structura anului școlar 2023-2024 Astfel, cursurile vor începe pe 11 septembrie, iar elevii vor avea, în...