Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Alte Sporturi

Echipa de gimnastică masculină a Lugojului a obținut titlul național la seniori

Gimnaștii lugojeni au urcat la sfârșitul săptămânii trecute pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național al Reprezentativelor de Club, desfășurat la Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti, devenind astfel noua campioană a țării pe echipe la băieți.

CSM Lugoj, reprezentat de Rafael Szabo, Odin Kalvo, Pietro Gianchino și Stian Skjerahaug, a totalizat 233 de puncte, cu 80 de sutimi mai mult decât a doua clasată, Dinamo București și cu 85 de sutimi mai mult decât Steaua București.

La competiţie s-au înscris 60 de sportivi, 25 la feminin şi 35 la masculin. Printre cele mai importante prezenţe în concursul masculin au fost Marian Drăgulescu, Andrei Muntean și fraţii Gabriel şi Robert Burtănete, în timp ce la feminin au fost Denisa Golgotă, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, dar şi mici gimnaste din programul ”Ţară, ţară, vrem campioane!”.

„E pentru prima dată în istorie când reușim să obținem titlul național la gimnastică seniori. E o mare performanță pentru care sportivii și antrenorii vor fi premiați în luna decembrie a acestui an, de ziua Lugojului”, a spus Francisc Boldea, care a mai adăugat că anul viitor bugetul pentru secția de gimnastică se va dubla.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc miercuri, 30 septembrie, în județul Timiș. Anchetatorii au efectuat 19 percheziții domiciliare, într-un dosar penal care...

Știri

Aquatim anunță că, în perioada 1–3 octombrie 2026, mai multe fântâni publice din municipiul Lugoj vor fi supuse unor lucrări de spălare și dezinfecție....

Știri

Primele lucrări pentru amenajarea sensului giratoriu de la intersecția străzii Tapiei cu DJ 680, în Lugoj, au fost demarate. În această etapă, intervențiile se...

Știri

Rețeaua de distribuție a gazelor din Lugoj urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare. Delgaz Grid a început procedurile administrative pentru un proiect...