Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

După 10 ani de așteptare, se deblochează o finanțare de 22 de milioane de lei pentru apă și canalizare la Lugoj

Administrația locală din Lugoj a semnat astăzi două contracte prin care se deblochează o finanțare în valoare de 22 de milioane de lei, destinată extinderii rețelelor de apă și canalizare în mai multe zone ale orașului.

Fondurile provin dintr-un proiect inițiat în perioada 2014–2015, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), dar care, din diverse motive, nu a fost pus în aplicare decât parțial. Astfel, banii au rămas neutilizați în conturile Ministerului Dezvoltării timp de aproape un deceniu.

Potrivit administrației locale, noile lucrări vor viza:

  • pentru rețeaua de apă, străzile Salcâmilor, Livezilor și Traian Vuia, cu extindere și pe partea străzii Tapiei;

  • pentru rețeaua de canalizare, străzile Salcâmilor, Livezilor, Traian Vuia, PiniIor, Ciprian Porumbescu și Teiului.

Firmele desemnate să execute lucrările vor avea la dispoziție trei luni pentru etapa de proiectare și maximum 12 luni pentru execuția propriu-zisă. Termenul estimat pentru finalizarea investiției este sfârșitul anului 2026.

Reprezentanții Primăriei Lugoj au precizat că, odată cu demararea lucrărilor, cetățenii din zonele vizate sunt încurajați să efectueze branșamentele la rețelele de apă și canalizare, pentru a evita intervențiile ulterioare după finalizarea modernizărilor stradale.

Prin implementarea acestui proiect, administrația locală își propune să îmbunătățească infrastructura de utilități publice și să ofere condiții mai bune de trai pentru locuitorii municipiului Lugoj.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama

Vă recomandăm

Administrație

Un teren neîngrijit ar putea deveni un loc modern de relaxare pentru locuitorii unui cartier din Lugoj. Proiectul de regenerare urbană, finanțat cu aproximativ...

Știri

Vești importante pentru șoferii din Lugoj! Circulația rutieră pe Podul de Fier ar putea fi reluată chiar de joi după-amiază, însă cea mai probabilă...

Radio & TV

La jumătatea mandatului, primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a prezentat bilanțul activității sale și a vorbit despre situația financiară a orașului, proiectele aflate în...

Știri

Rețeaua de distribuție a gazelor din Lugoj urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare. Delgaz Grid a început procedurile administrative pentru un proiect...