Sărbătoarea berii se desfășura în acest an la Lugoj, după ce anul trecut nu a avut loc. În perioada 15-17 iunie amatorii de distracție și voie bună vor avea ocazia să iasă în centru, să bea bere, să mămânce mici și să se bucure de programul artistic pregătit de Primărie și de Casa de Cultură a Municipiului. Vineri, 15 iunie va avea loc festivitatea de deschidere a sărbătorii berii, printr-un program artistic asigurat de Ansamblul Lugojana. Apoi rând pe rând vor intra pe scenă artiști consacrați ai muzicii populare, precum Petrică Miulescu Irimică, Ramona Vița, Mihaela Petrovici, Doriana Talpeș, dar și alți cântereți de fală ai Banatului. În următoarea zi a festivalului capul de afiș îl va ține trupa Desperado. În ultima zi a manifestării, duminică 17 iunie va urca pe scenă solista de muzică populară Monalisa Șufan, iar programul artistic va fi încheiat cu un concert live susținut de Mira. Evenimentul se va încheia cu un foc de artificii.









































































































































































