Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

CRIMINALII, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a celor doi tineri care în luna iunie au omorât cu sânge rece un taximetrist din Lugoj, pe raza localității Darova, scrie lugojexpres.ro. Cei doi  adolescenți, în vârstă de 15 și 17 ani vor fi judecați pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, furt calificat în scop de folosință și furt calificat. Conform probatoriului administrat de procurorii timișeni în cursul urmăririi penale, „în noaptea de 13 spre 14 iunie 2018, după o înțelegere prealabilă privind uciderea unei persoane pentru a obține un autoturism cu care să fugă de acasă, cei doi minori au comandat un taxi pe care l-au așteptat în fața parcului din Darova, iar după urcarea în mașină i-au aplicat șoferului în vârstă de 77 de ani, mai multe lovituri cu cuțitul în zona cervicală și în zona toracică, provocându-i decesul. Ulterior, cei doi minori au plecat cu autoturismul condus de unul dintre ei, transportând trupul victimei într-o zonă forestieră din preajma orașului Buziaș, unde l-au abandonat, după care s-au deplasat cu autoturismul în Timișoara”. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Locuitorii cartierului Cotu Mic din Lugoj trebuie să își pregătească rezerve de apă pentru marți, 20 octombrie. Aquatim anunță întreruperea temporară a alimentării cu...

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...

Advertorial

Titlul Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptate în ședința extraordinară din data de 08.10.2026, pentru a fi aduse la cunoștința publică: Hotărârea Consiliului...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 257 privind aprobarea depunerii proiectului „Realizarea unei capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii) pentru Municipiul Lugoj” și a cheltuielilor...