Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Credincioșii din vestul țării primesc Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim

O delegație de la Mitropolia Banatului va merge, astăzi, în Capitală pentru a prelua Lumina ce va fi adusă de la Biserica Sfântului Mormânt. Aceasta va fi adusă cu un avion special, la Timișoara, în jurul orei 20,30, iar de la Catedrala Mitropolitană va fi împărțită tuturor preoților ce vor fi prezenți la ceremonie. La miezul nopții, Lumina Sfântă va ajunge și la credincioșii care vor participa la slijba de Înviere.
Și la Arad, va ajunge deseară Lumina Sfântă. Aceasta va fi adusă tot cu un avion special de la București, iar Prea Sfinția Sa Timotei, Arhiepiscopul Aradului, o va oferi tuturor preoţilor şi diaconilor prezenți la Catedrala Sfinta Treime, astfel încât Lumina să ajungă în toate bisericile ortodoxe din cuprinsul eparhiei.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paști la Ierusalim. În timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 si 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care, în primele minute, nu frige.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...

Concerte și Spectacole

Timișoara intră în atmosfera de festival începând de vineri, 2 octombrie. Hamei Festival își deschide porțile la ora 15:00, pe Platoul Stadionului Dan Păltinișanu,...

Știri

Un accident rutier s-a produs în centrul Timișoarei, unde un biciclist în vârstă de 52 de ani a fost implicat într-un impact cu un...