Conexiunea dintre lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva și tronsonul Deva – Orăștie e aproape finalizată. Timp de câteva săptămâni, primul tronson al autostrăzii Deva – Orăștie a fost închis circulației pentru a oferi antreprenorului de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva posibilitatea să efectueze joncțiunea între cele două șosele de mare viteză. Traficul a fost deviat prin Deva, pe vechiul drum național, timp în care muncitorii s-au concentrat pe realizarea joncțiunii. Lucrările au avansat rapid, astfel că în zonă a început așternerea stratului superior de fundație, din balast stabilizat cu ciment, și a primului strat de asfalt. Dacă vremea va fi bună și lucrările vor continua în același ritm, este posibil ca redeschiderea traficului să aibă loc mai devreme decât era programat.







































































































































































