Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

COD GALBEN DE VREME REA

ANM a emis o nouă informare meteo de vreme rea și o avertizare cod galben de ploi și vijelii. Potrivit informării meteo, valabilă de astăzi, de la ora 16.00 până miercuri ora 23.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp. Totodată, începând de astăzi, de la ora 18.00, până mâine dimineață la ora 6.00, va fi cod galben în județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinți și Gorj. Începând din această seară, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în Banat, vestul și nordul Olteniei, Crișana, Maramureș și vestul Transilvaniei, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...

Advertorial

Titlul Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptate în ședința extraordinară din data de 08.10.2026, pentru a fi aduse la cunoștința publică: Hotărârea Consiliului...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 257 privind aprobarea depunerii proiectului „Realizarea unei capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii) pentru Municipiul Lugoj” și a cheltuielilor...

Știri

Vremea se schimbă în România începând de duminică! Ploile se vor extinde treptat în aproape toate regiunile, vântul va sufla cu putere, iar la...