Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Cine este autorul apelului fals de ameninţare cu bombă din Timişoara

Poliţiştii timişeni au anunţaţ luni seara, că autorul apelului fals de amplasare a unei bombe într-un mare complex comercial din centrul municipiului Timişoara este un minor de 15 ani, care şi în luna ianuarie a alertat fals poliţia că într-un liceu este o bombă.

‘În urma verificărilor efectuate cu privire la alarma falsă cu bombă, poliţiştii l-au identificat şi depistat pe cel care a alertat autorităţile, fiind vorba despre acelaşi minor de 15 ani care a sesizat în luna ianuarie existenţa unei bombe la un liceu din Timişoara. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform legislaţiei în vigoare‘, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În ianuarie, din Liceul catolic Gerhardium, din apropierea catedralei din Timişoara, au fost evacuaţi peste 500 de elevi şi cadre didactice până s-au efectuat verificările de specialitate ale pirotehniştilor, iar familia minorului a fost amendată cu 1.000 de lei.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...

Știri

Un bărbat de 38 de ani a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că și-ar fi agresat...

Știri

Un accident rutier produs pe strada Valeriu Braniște din Lugoj s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 20 de ani. Șoferul care a provocat...