Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

De Vizitat

Bulgaria renunţă la certificatul verde și primeşte turiştii nevaccinaţi din România

Începând de miercuri 13 aprilie, persoanele care sosesc în Bulgaria din Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt nu vor mai trebui să prezinte un certificat european valid privind COVID-19 care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală, conform romaniatv.net.

Bijuterii Magazin Big MagUn ordin în acest sens a fost emis de ministrul Sănătăţii, Asena Serbezova, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Bulgaria – una dintre țările cu cea mai mică rată de vaccinare anti-COVID – va renunţa, din 20 martie, la obligativitatea certificatului verde COVID care permite accesul la mall, la restaurant și în alte spații publice, a anunțat premierul Kiril Petkov, citat de Reuters.

Personalul NATO care participă la sesiuni internaţionale de pregătire şi contingente multinaţionale, precum şi civilii care îi însoţesc, nu vor trebui să prezinte un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală, indiferent de ţara din care vin.

Bulgaria – una dintre țările cu cea mai mică rată de vaccinare anti-COVID – renunţase deja, din 20 martie, la obligativitatea certificatului verde COVID care permite accesul la mall, la restaurant și în alte spații publice.
Certificatul COVID, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea negativă, a fost impus în Bulgaria în octombrie 2021 pentru accesul în spațiile publice și a generat o serie de proteste.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Șoferii care plănuiesc să treacă în Bulgaria trebuie să își schimbe planurile! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închis complet timp de mai multe ore...

Concerte și Spectacole

România a obținut unul dintre cele mai importante rezultate din ultimii ani la cea de-a 70-a ediție a concursului Eurovision Song Contest 2026. Alexandra...

Știri

Traficul camioanelor la frontiera României cu Serbia este afectat de protestele transportatorilor din această țară, în timp ce tranzitarea frontierei cu autoturisme se desfășoară...

Știri

În rândul statelor membre, cel mai mare procent al persoanelor care nu îşi permit o masă adecvată se înregistra în Bulgaria, Slovacia şi România....