Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

AUTOSTRADA SUDULUI REVINE…

Proiectul Autostrăzii A6 – una dintre șoselele de mare viteză, care a fost ani de-a rândul subiect de promisiuni electorale pentru politicieni – a fost repus în discuție de actualul Guvern, fiind avansate chiar și termene de finalizare. Aceasta ar urma să aibă o lungime de 550 de kilometri și leagă Lugojul de Drobeta Turnu Severin – Calafat – Craiova – Alexandria – București, asigurând în același timp, legătura cu Serbia, Bulgaria (la podul de la Calafat) și implicit cu coridorul IV pan-european. Potrivit declarației premierului Viorica Dăncilă “autostrada A6 va avea finalizat studiul de fundamentare până la sfârșitul acestui an, când va demara și selecția competitivă pentru desemnarea constructorului ”. Se estimează că, lucrările la Autostrada Sudului vor începe în 2019 şi se vor încheia peste 5 ani, urmând ca banii să fie obținuți printr-un Parteneriat Public Privat. Principalele beneficii pentru bănățeni, prin realizarea acestui proiect, ar fi, dezvoltarea economică prin crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului în Defileul Dunării, Munţii Cernei și zonele balneare, dar și deschiderea unui mai mare tranzit comercial sau turistic spre frontierele țărilor vecine.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Sport

Performanță remarcabilă pentru atletismul lugojean. Natalia Dragoș s-a calificat la Campionatul European U18 din Italia după două titluri naționale câștigate la București. Lugojul continuă...

Sport

Lugojul se pregătește pentru un weekend spectaculos dedicat dansului. Artiști din mai multe țări europene vor transforma scena Teatrului Traian Grozăvescu într-un adevărat spectacol...

Știri

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil în perioada 3 iunie, ora 20:00 – 4 iunie, ora 10:00....

Știri

APIA Timiș anunță că au fost depuse cereri pentru aproximativ 353.000 de hectare. Fermierii sunt îndemnați să nu lase depunerea documentelor pe ultima sută...