Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

AU DEMARAT LUCRĂRILE LA ANL

Lucrările de construcție a primului dintre cele două blocuri ANL care se vor ridica la Lugoj pe strada Țesătorilor au fost demarate. În prezent se lucrează la fundație și deja au fost făcute săpăturile. Imobilele vor fi ridicate pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați. Blocurile, pe patru nivele, vor avea fiecare câte 30 de apartamente cu două camere. Termenul de execuție al celor două ANL-uri este de 12 luni, astfel că în primăvara anului viitor autoritățile speră ca blocurile să fie finalizate și date în folosință.

Francisc Boldea, primarul muncipiului Lugoj (PSD):

Acum se lucrează la fundație. Au fost făcute săpăturile. Sperăm ca până la sfârșitul anului unul dintre blocuri să fie terminat și până în primăvara următoare să fie și al doilea. În paralel, în Consiliul Local voi pune criteriile noi care au apărut privind atribuirea locuințelor prin ANL, probabil chiar în ședința de săptămâna viitoare. Până acum am parcurs lista pentru celelalte locuințe, dar mai avem aproape 200 de tineri care doresc locuințe.

 Pe lângă cele două blocuri ANL la care se lucreză acum, va mai fi ridicat un bloc cu 30 de apartamente pentru specialiști în medicină și educație, pentru a-i atrage pe aceștia la Lugoj.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Administrație

Lucrările de reabilitare desfășurate la Podul de Fier au fost suspendate temporar, măsura fiind luată atât din cauza desfășurării probelor de Bacalaureat în zona...

Știri

Vântul puternic și fenomenele meteorologice de marți seară au provocat mai multe probleme în județul Timiș, unde echipele de intervenție au fost solicitate în...

Advertorial

Titlul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptată în ședința extraordinară din data de 29.06.2026: Hotărârea Consiliului Local nr. 179 privind aprobarea predării pentru...

Advertorial

Titlurile Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptate în ședința ordinară din data de 25.06.2026: Hotărârea Consiliului Local nr. 159 privind interzicerea desfășurării activităților...