Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sport

ASU POLI DEPUNCTATĂ ȘI AMENDATĂ

Echipa de fotbal ASU Politehnica Timişoara a fost penalizată cu 3 puncte şi amendată cu aproape 80 000 de lei de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, după ce s-a retras de pe teren la meciul cu UTA, din data de 24 aprilie, în etapa a 31-a a Ligii a II-a. Totodată, clubul timișorean a pierdut meciul la ”masa verde” cu scorul de 0-3. De asemenea, Comisia de Disciplină l-asuspendat o lună pe delegatul timișorenilor, Zoltan Feher și l-a amendat cu 600 de lei, deoarece în timpul unei încăierări între jucători, oficialul polist a pătruns pe teren pentru a calma spiritele, fiind însă eliminat de centralul partidei. ASU Politehnica a părăsit terenul de la Șiria după o oră de joc în compania UTA-ei, în semn de protest față de modul în care au fost tratați suporterii sosiți de la Timișoara. În număr de aproape 300, și cu bilete valabile în posesie, aceștia au fost ținuți într-un țarc de către Jandarmerie la aproape un kilometru de stadionul „Otto Greffner”. Conducerea clubului arădean a motivat că nu poate permite accesul a mai mult de 70 de susținători ai oaspeților, adică 5% din capacitatea arenei.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Timișoara intră în atmosfera de festival începând de vineri, 2 octombrie. Hamei Festival își deschide porțile la ora 15:00, pe Platoul Stadionului Dan Păltinișanu,...

Știri

Un accident rutier s-a produs în centrul Timișoarei, unde un biciclist în vârstă de 52 de ani a fost implicat într-un impact cu un...

Știri

Vremea se anunță plăcută în următoarele două zile, cu cer predominant senin și temperaturi maxime cuprinse între 19 și 24 de grade. Diminețile și...

Știri

Un apel la numărul de urgență 112 a fost făcut luni, în jurul orei 7:50, după ce un bărbat a fost găsit căzut în...