Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

ALTE DOUĂ FOCARE

Alte două focare de incendiu au fost identificate în această dimineaţă în Parcul Naţional Domogled, după ce marţi incendiul a părut a fi stins. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, în Parcul Naţional Domogled se va interveni, din nou, atât din aer, cât şi de la sol. Conform acestora, marţi seara, după 35 de aruncări cu apă efectuate de elicoptere, nu s-au mai observat focare, însă, probabil din cauza vântului, peste noapte focul s-a reactivat. Aproximativ 140 de pompieri din judeţele Caraş- Severin, Mehedinţi, Gorj şi Timiş, alături de angajaţi ai Ocolului Silvic şi Rangeri ai Parcului, intervin la sol, pentru stingerea incendiului. În zona incendiului a rămas să intervină şi un elicopter al MAI. Incendiul în Parcul Naţional Domogled a izbucnit vineri după-amiaza. Un turist a observat coloana de fum care ieşea din pădure şi a sunat la numărul de urgenţe 112. Zona în care s-a produs incendiul se află la o altitudine de 1.100 metri, la 25 kilometri distanţă faţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 kilometri de drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade.

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că, în data de 8 septembrie 2026, în intervalul orar 01:00–14:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în întreg...

Știri

Șoferii care apasă prea tare pedala de accelerație intră în atenția polițiștilor rutieri din Timiș. Oamenii legii desfășoară, în această perioadă, controale menite să...

Știri

Un accident rutier s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 18:05, pe strada Trandafirilor din Giroc. Polițiștii au fost alertați cu privire la...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința persoanelor interesate faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 215 din 27.08.2026, a fost aprobată...