Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Accidentul mortal de pe A1 Timișoara – Arad, provocat de un tânăr fără permis de conducere.

Un accident mortal a avut loc în noaptea de joi, 25 februarie, între localitățile Șagu și Orțișoara, pe Autostrada A1 Timișoara – Arad, la km. 526.

Accidentul soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, produs aseară pe A1, în județul Arad, a fost provocat de un tânăr de 29 de ani care nu avea permis, transmite Poliția.

Mobilier casa si gradinaBărbatul se afla singur în mașină și ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul median. Maşina a luat foc, iar ulterior a fost izbită de un autoturism în care se aflau şapte persoane şi care mergea în aceeaşi direcţie. Un copil de 3 ani și un bărbat de 45 de ani au decedat în urma impactului. Alte 5 persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dintre care 3 minori, cu vârste între 2 – 14 ani și 2 adulți, de 20 și 29 de ani.

“Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul care conducea primul autoturism, în vârstă de 29 de ani, din Arad, nu deține permis de conducere. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere fără permis”, trasmite IPJ Arad.



Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Accidentul s-a produs la kilometrul 537 al autostrăzii A1, pe direcția Arad – Timișoara. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului...

Știri

Un accident rutier serios a avut loc pe Autostrada A1, în județul Timiș. Două persoane au ajuns la spital după un impact între două...

Știri

Traficul rutier de pe autostrada A1 va fi redirecționat temporar între nodurile rutiere Dobra și Holdea, pentru efectuarea unor lucrări necesare înainte de recepția...

Știri

Momente tensionate, joi seară, pe autostrada A1, în județul Timiș, după ce un autotren care transporta vitrine frigorifice a fost cuprins de flăcări în...