Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

ACCIDENT PE DRUMUL SPRE AEROPORT

Accident grav de circulație aseară la Timișoara, pe drumul care duce spre Aeroportul International Traian Vuia. Doi copii și părinții lor au fost răniți după ce mașina în care se aflau a derapat și a ajuns cu roțile în sus pe marginea șoselei. Conform polițiștilor, șoferul de 37 de ani s-a angajat în efectuarea unei depășiri, dar nu a mai reușit să redreseze autoturismul și s-a izbit de un stâlp metalic de pe sensul opus, apoi de doi copaci ornamentali și s-a răsturnat înapoi pe sensul lui de mers. Se pare că șoferul a făcut mai multe depășiri riscante, iar un martor susține chiar că bărbatul s-ar fi luat la întrecere cu un alt autoturism. În urma accidentului, patru persoane au fost rănite şi transportate la spital, respectiv şoferul, pasagera din dreapta faţă o femeie de 33 de ani, precum şi doi minori de 7 şi 9 ani. În cauză s-a deschis dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Administratie

Timișoara reia discuțiile privind un sistem de tren metropolitan pentru conectarea Gării de Nord de aeroport și zonele periurbane, pe fondul disputelor politice locale...

Știri

Locuitorii mai multor blocuri din municipiul Lugoj vor beneficia în perioada următoare de condiții mai bune de trai, după ce primarul Călin Dobra a...

Știri

Mai multe localități din județul Timiș vor fi afectate de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 8 – 12 iunie 2026....

Știri

Lugojul marchează un moment important pentru sportul local. După ani de muncă, dedicare și dezvoltare a gimnasticii feminine, orașul va găzdui primul concurs de...