Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

ACCIDENT CUMPLIT PE O ȘOSEA DIN TIMIȘ

Accident deosebit de grav azi-noapte pe o șosea din Timiș. Patru oameni au murit pe loc după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a izbit de o șină de cale ferată dezafectată. Accidentul s-a petrecut cu puțin timp înainte de miezul nopții pe drumul ce leagă localitățile Uivar și Pustiniș. În mașina cu numere de Belgia se aflau 4 bărbați, o femeie și un copil de opt ani. Cu totii fuseseră peste zi la Jimbolia și se întorceau acasă la Toager. Pe drum li s-a facut foame și au oprit în Uivar la o pizzerie. Când au plecat de acolo, pentru că se făcuse târziu, șoferul a călcat pedala de accelerație. Prea mult însă și a ratat o curba de la iesirea din Uivar, iar autoturismul scăpat de sub control a zburat de pe șosea, apoi a lovit calea ferată dezafectată ce traversează zona și a îndoit-o. În urma impactului, autoturismul s-a mai dat peste cap aproape 50 de metri. Șoferul unui autobuz a asistat la întreaga scenă și a fost primul care le-a sărit oamenilor în ajutor. Toți erau însă încarcerați, astfel că a fost nevoie de intervenția pompierilor. Din păcate, pentru femeie și 3 dintre bărbați, medicii nu au mai putut face nimic. Cel de-al patrulea bărbat a fost grav rănit și a ajuns până la spital, însă medicii nu   l-au mai putut salva. Singurul care a scăpat cu răni ușoare a fost copilul de 8 ani, însă micțul a rămas orfan, ambii părinți fiind uciși în accident. Cu 5 morți și un rănit, acesta este unul dintre cele mai grave accidente petrecute în Timiș în ultimii ani.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un bărbat de 38 de ani a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că și-ar fi agresat...

Știri

Un accident rutier s-a produs în centrul Timișoarei, unde un biciclist în vârstă de 52 de ani a fost implicat într-un impact cu un...

Știri

O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc miercuri, 30 septembrie, în județul Timiș. Anchetatorii au efectuat 19 percheziții domiciliare, într-un dosar penal care...

Știri

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Recaș au desfășurat, pe 28 septembrie 2026, acțiuni pentru verificarea modului în care este efectuat transportul școlar. În timpul...