Un elev al Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu” pune Lugojul pe harta dansului sportiv de înaltă clasă, categoria tineret.
Este vorba despre Daniel Bărbosu, elev în clasa a X-a C la Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, care alături de partenera sa, Iovana Iorgovan, elevă la Liceul Teoretic ”Dositei Obradovici” Timișoara, au participat recent la Campionatul Naţional de dans sportiv al României, eveniment care a avut loc în perioada 3-5 martie, la Arena Oradea. Un număr de 98 de cluburi din ţară, cu aproape o mie de dansatori au luat parte la competiție.
În cadrul competiției, Daniel și Iovana au reușit să obțină locul de vicecampioni ai României, la categoria tineret, secțiunea 16-18 ani, dansuri latino. Brigada de arbitri a campionatului a fost formată din 24 de arbitri străini, provenind din 24 de ţări diferite. Directorul de concurs a fost Ludovic Otto Varga, preşedintele juriului a fost Cristian Parnescu, iar observator federal, Radu Velcu.
Cei doi tineri se antrenează la Timișoara, sub îndrumarea antrenorilor Andra Păcurar, Horia Preda și Alex Miculescu.
Rezultatul îi trimite pe Daniel Bărbosu și Iovana Iorgovan la Campionatul European, unde vor reprezenta România în această primăvară, iar mai apoi, la toamnă, tânăra pereche de dansatori vor reprezenta România la Campionatul Mondial.











































































































































































