Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Uniforma obligatorie aprinde spiritele. Protest al elevilor din Timișoara

Elevii din Timișoara s-au alăturat luni, 28 septembrie, protestului național față de proiectul de lege care prevede introducerea uniformei școlare obligatorii. La cursuri, aceștia au ales să poarte haine negre, în semn de protest față de inițiativa legislativă.

La Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, mai mulți elevi au participat la acțiune. Aceștia susțin că introducerea uniformei nu ar elimina problemele cu care se confruntă elevii în școli, în special bullyingul.

Președinta Consiliului Județean al Elevilor Timiș, Ana Vidoni, subliniază că obligativitatea uniformei nu poate rezolva problema bullyingului.

„Este o chestie aparentă care poate ar putea să aducă câteva soluții în anumite cazuri punctuale, dar în principiu nu cred că s-ar putea rezolva problema din perspectiva bullyingului, din cauza că bullyingul apare din probleme personale, din viața personală, nu din modul în care suntem îmbrăcați, nu din modul în care ne prezentăm la școală. În continuare, opulența poate fi arătată prin multe alte lucruri care nu țin de uniformă și cred că ar trebui să investim mai degrabă o anziliere școlară, să investim în a educa toți elevii cu privința a ce înseamnă bullyingul, cum apare el și cum îl putem evita, ceea ce înseămnă să dăm mai multe subvenții profesorilor, să susținem copiii să meargă la școală”.

De ce au ales elevii să protesteze în negru

Acțiunea de la Timișoara face parte din protestul național inițiat de Consiliul Național al Elevilor. Organizația susține că elevii nu au fost consultați suficient înaintea adoptării proiectului și contestă ideea că uniforma ar putea reprezenta o soluție pentru bullying sau discriminare. Acțiunea din 28 septembrie a fost anunțată ca una voluntară, fără întreruperea cursurilor.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 21 septembrie, cu 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și patru abțineri. Inițiativa prevede obligativitatea uniformei în învățământul preuniversitar de stat, iar modelele și elementele uniformei ar urma să fie stabilite la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Important: uniforma nu a devenit încă obligatorie prin simplul vot al Senatului. Proiectul se află în procedură la Camera Deputaților, care este forul decizional.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Anunturi Vanzare Apartament Lugoj

Vă recomandăm

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...

Știri

Un bărbat de 38 de ani a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că și-ar fi agresat...

Știri

Un accident rutier produs pe strada Valeriu Braniște din Lugoj s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 20 de ani. Șoferul care a provocat...