Simonis susține că el a provocat controlul
În urma unui articol detaliat al VoxRadar despre situația microbuzelor din Timiș, Simonis a reacționat în cadrul unei ședințe de consiliu județean. Șeful consilierilor și-a adjudecat punerea în mișcare a unui control al Consiliului Concurenței, care ar viza și microbuzele din afara celor comercializate de cele trei firme, dacă este să ne luăm după spusele președintelui CJT. Mai exact, Alfred Simonis afirmă că el ar fi de vină pentru controalele Consiliului. În ședința de consiliu județean de pe 27 mai, la minutul 1:10:18, Simonis explică faptul că „știți că în urmă cu trei săptămâni am distribuit acele microbuze electrice și a fost o întreagă dezbatere și în spațiul public, dar și în ședința consiliului județean, cu privire la prețul acestor microbuze. Vreau să vă spun că (…) atunci am spus că, cel mai probabil, problema nu este la consiliile județene care au cumpărat scump, relativ, aceste microbuze, ci la societățile care, din punctul meu de vedere, au format un cartel. S-au înțeles să ofere tarife ridicate și UAT-urile au fost obligate să cumpere la acele tarife, alternativa fiind să pierdem banii europeni. Am informația, care deja e publică, conform căreia Consiliul Concurenței a deschis o investigație pentru a verifica eventualele înțelegeri subterane între producătorii și distribuitorii de microbuze electrice.” Simonis a mai spus că microbuzele au fost vândute la tarife „foarte mari, în toată România”, încheind intervenția chiar la final de ședință. Foarte probabil, mai spunea șeful CJT, vom afla în perioada următoare că a existat un cartel la nivelul celor care au furnizat aceste microbuze.Între timp, noi cazuri de microbuze scumpe
În timp ce Simonis așteaptă să vadă dacă a cumpărat microbuze de la cartelurile mafiote sau nu, comerțul cu acest tip de vehicule scumpe continuă în județul pe care îl administrează. O comună din Timiș, Cărpiniș, a plătit 235.000 de euro pentru un microbuz, bani europeni, pentru „transporturi comunitare”. Proiectul, ținut pe SEAP timp de aproape 3 ani, și-a găsit în sfârșit firma care să trimită la Cărpiniș microbuzul, precum și o stație de încărcare lentă. Conform site-urilor de profil, nu există niciun fel de detaliu despre modelul microbuzului, dotări, sau cât ar costa acesta față de stația de încărcare. Aceasta din urmă, conform proiectului inițial, se precizează că ar fi indicat să fie cumpărată, neexistând vreo dovadă în anunțul public al primăriei că a și fost cumpărată în final, alături de microbuz.
Comunicatul de presă despre achiziția microbuzului la Cărpiniș
„DMV Aviatech este o companie românească cu capital privat care are ca obiect principal de activitate comercializarea echipamentelor aeroportuare și în special a echipamentelor care asigură deservirea aeronavelor la sol. Ținând cont de dinamica segmentului de piață în care operăm și tendințele de dezvoltare ale industriei aeronautice în România, considerăm că există premisele unor performanțe din ce în ce mai bune. Valoarea întregii noastre activități nu constă în ceea ce facem, ci în cum o facem”, se arată pe site-ul companiei timișene.Interesant este că o singură publicație din tot județul, Ziua de Vest, a scris despre achiziție. Și aceasta folosind o imagine cu finalizarea proiectului și respectiv câteva date despre acesta, fără să includă niciun fel de text în corpul știrii de presă. În rest, nicio publicație nu a scris despre microbuzul cumpărat pentru aproximativ 235.000 de euro. sursa: voxradar.ro









































































































































































