O descoperire de-a dreptul șocantă a fost făcută într-un apartament din Timișoara, închiriat în regim hotelier. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit fără viață în baia locuinței, iar primele informații indică un caz cu detalii extrem de sensibile.
Alarma a fost dată după ce polițiștii Secției 5 Urbane au fost sesizați că, într-un imobil de pe strada Marginii, se află o persoană decedată. Echipajele s-au deplasat imediat la fața locului, confirmând cele semnalate.
„La data de 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că, într-un apartament închiriat în regim hotelier, situat pe strada Marginii din municipiul Timișoara, se află un bărbat decedat. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 45 de ani, găsit decedat în grupul sanitar al apartamentului”, transmite IPJ Timiș.
Surse apropiate anchetei susțin că, în interiorul locuinței, a fost identificat un dispozitiv improvizat, descris ca o ghilotină artizanală. Această descoperire a complicat semnificativ ancheta, iar polițiștii încearcă să stabilească exact circumstanțele producerii decesului.
Din datele preliminare, bărbatul era divorțat și ar fi trecut printr-o perioadă emoțională dificilă, cauzată de o decepție sentimentală. În apartament ar fi fost găsite și două bilete de adio.
Cercetările continuă, iar anchetatorii urmează să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat și dacă există alte elemente relevante în acest caz.
sura: sursadevest.ro




































































































































































